oare de ce atata oboseala?

Alergarea pare sa fie ocupatia mea principala. Ma gandeam la un moment dat de ce atata oboseala? In toate sensurile posibile zic. Pentru toata nimica alerg ... detectez brusc o prima problema: lipsa de organizare, de stabilire a prioritatilor... care or mai fi si alea in ziua de azi. Poate are dreptate al meu, toate sunt prioritare pentru mine mai putin interesul meu. Desigur asta e vechea poveste cu programul meu de la servici si neglijarea LUI. Incepe sa mi se para atragatoare clonarea ... sau poate totusi nu, in fond nu asta e solutia. Deci alerg, cu cat incerc sa alerg mai repede cu atat parca totul merge mai greu si mai incet, ca si cum as incerca sa alerg prin lastaris, sau ca si cum as fi o oaie lanoasa de care toti scaietii se agata si o trag in urma ... bah, nashpa comparatie. Oare de ce atata oboseala totusi? VISUL! Aha, e vorba de vis. Care? Hm, am alergat si l-am pierdut sau i-am pierdut doar semnificatia? Am uitat care era visul? Sau era prea slab definit ca sa merite alergatura si atunci s-a diluat? Ce mai conteaza ... ceva ma pune sa alerg in continuare pentru orice. FRICA ... poate. Frica de ce? De multe. Fricile pot fi nenumarate si see pot inmulti la infinit ... ca drojdia. Frici marunte, neinsemnate ...
Stop.
Cred ca am trecut pragul. Care? Il stiti, acela care odata trecut nu te mai lasa sa te intorci pur si simplu, acela pe care doresti sa-l treci inapoi dar nu mai ai putere sa te lupti si incepe sa nu-ti mai pese. Auzi sfaturile, comentariile, indemnurile ... ai chiar momente de revenire si incepi sa-ti planifici, sa-ti organizezi, sa visezi ... dar ai trecut pragul. Dupa acest prag cel mai mic obstacol ti se pare imens. Si ramai pironit locului intrebandu-te "Unde eram ? Ce faceam? Care era scopul? Care era prioritatea? De fapt cine sunt eu si ce vreau de la mine?" E gata, s-a rupt legatura, te agati spasmodic de amintirea mersului lucrurilor, de rutina invatata, dar nu mai iese ... speri doar sa nu se inchida usa definitiv. Iti pui cumva un picior in prag, macar sa nu se poata inchide usa ... parca vezi o mana de ajutor ... mda, ti s-a parut doar, mai ia un calmant. Nu, inca nu am ajuns la calmante ... acolo voi ajunge?
Stop.
E departe inca. Imi foloseam doar imaginatia. Picasem un pic in starea idiotului de cioban mioritic. Refuz sa merg mai departe peste pragul asta, nu asta e pragul pe care vreau sa-l trec. Eu caut alt prag, acela care te impiedica sa aluneci ianpoi dupa ce-ai reusit sa inaintezi ... pot doar sa sper ca exista asemenea prag ...
Da, e adevarat, speranta moare ultima. Pana atunci: alergare!!!