Am descoperit cu mirare ca sunt foarte singura. Simtisem de ceva vreme asta dar nu intelegeam ce este. Conceptul nu-mi este strain, am fost un personaj singuratic dintotdeauna. Pur si simplu n-am stiut sa socializez. Dar cu atatia oameni pe planeta nu m-am simtit singura pana acum. Deh, ca fiecare la un moment dat...sau nu? Singura...nu sunt chiar singura doar ca sunt totusi singura. Instrainare de oameni poate. Ramane un univers restrans in care te invarti...De fapt care e problema? A, e complicat. Cred ca omul e o fiinta sociala si antisociala in acelasi timp. Depinde ce intelege fiecare prin social si societate. Imi pierd ideea. As vrea sa iubesc   oamenii dar nu pot. Nesiguranta, inactivitate, prea multe si prea putine...chestii. Incoerenta. Probabil una din partile rele ale diversitatii.

Imi pun multe intrebari. Intotdeauna mi-am pus. Greseala? Intr-un fel da. Degeaba imi pun mie intrebarile, raspunsurile sunt la toti oamenii, parca cineva ar fi luat adevarul absolut, l-ar fi faramitat si l-ar fi imprastiat peste lume. Deschidere. Ce inseamna de fapt? Ca pui firmiturile tale de adevar la bataie pentru s vedea firmiturile de adevar ale altcuiva in speranta sa le vei putea potrivi ca pe un puzzle si intr-un final vei descoperi o mica parte din "marele adevar", orice o fi insemnand asta. Realitate? Realitatea e ca noi oamenii nu facem diferenta, in general...incercam sa facem diferenta intre bine si rau, urat si frumos etc etc le definim si le redefinim pana isi pierd sensul. Oare e o dovada de mediocritate sa vrei sa imbini binele si raul, adevarul si minciuna, uratul si frumosul....calea de mijloc ar putea fi ceva mult mai deosebit decat orice extrema. Echilibru. Echilibristica. Pfff
Dar sa revenim la intrebari. E o idee buna sa intrebi pe altcineva in afara de tine insuti? Depinde. De ce depinde? De raspunsurile pe care te astepti sa le primesti cred, dar nu numai. Riscuri. Da. Si ce? Perceptia asupra riscului e diferita, la fel de diferita ca oamenii.Ce vreau sa spun de fapt? Nimic, ca de obicei.